Logo Boiron
O poveste de familie și de îndrăzneală

O poveste de familie și de îndrăzneală

Vieți și energii concentrate pe dezvoltarea homeopatiei

În 1932, frații Jean și Henri Boiron, gemeni chiar și în pasiunea lor, și-au dedicat viața homeopatiei pentru a oferi medicilor medicamente homeopatice de calitate.

Spiritul lor antreprenorial și rigoarea științifică le-au permis să facă să evolueze această terapeutică. Pionieri în materie de cercetare și procese de fabricație, au contribuit, de asemenea, la recunoașterea și predarea homeopatiei în întreaga lume.

Aflați mai multe despre țările în care sunt prezente Laboratoarele Boiron

Istoria familiei a continuat cu copiii lor, în special Christian Boiron, la conducerea companiei timp de peste 40 de ani, ajutat de sora sa Michèle, de fratele Thierry și una dintre fiicele sale, Anabelle, care este în prezent Atașat al Direcției Generale și Director Afaceri Publice&Distribuție în cadrul companiei.

Astăzi, Valérie Lorentz-Poinsot, care a preluat funcția de Director General de la Christian Boiron în ianuarie 2019, urmărește cu determinare același obiectiv: să acorde homeopatiei locul potrivit pe care îl merită în cadrul medicinei, permițând fiecărui profesionist din domeniul sănătății și fiecărui pacient să utilizeze medicamente homeopatice.

Vezi interviu Valérie Lorentz-Poinsot

Repere ale Laboratoarelor Boiron

Repere ale Laboratoarelor Boiron

O poveste de familie și de îndrăzneală

Video O poveste de familie și de îndrăzneală